De ce nu vii să îmi mai zgârii măcar puţin cohorta de îngeri păzitori? De ce nu te prefaci că pleci apoi, de ce nu-mi scrii cum o făceai când încă existau pe pământ liote arămii de anonimi?
Lucrurile nu au fost întotdeauna aşa, vaste şi străine: ştiam să ne mângâiem fiecare plăsea a minţii noastre tinere şi nesubjugate de manualele cu poze despre Facerea Lumii.
Trăiam încă în „ce-ar putea să fie”, în poveşti cu rapturi adevărate- damfurile bordelurilor şi legendele seraiurilor turceşti nu ne puteau ajunge. Şi nu aveam gustul acesta ieftin al toropirii pe-o singură gamă de la prea multă amnistie. Eram sinceri când ne întorceam din visare şi iubeam sfârcurile vreunui gând pervers de la atâta sudoare a îmbrăţişărilor.
a trebuit sa rotesc monitorul:))
RăspundețiȘtergeremai aveam si alte variante, dar asta mi-a venit prima.
placut surprins ca mai scrii; eu credeam ca ai renuntat:) e bine ca ma insel.
zile placute lipsite de soare puternic:D
:) multumesc.
RăspundețiȘtergeresi eu credeam ca am renuntat, sincera sa fiu...desi nu as vrea; n-am mai avut timp, nici dispozitie... sau daca le aveam, faceam eu cumva sa le omor din fasa...
sper sa imi mai revin putin vara asta :)
soare frumos so tie.
stiu cum e; doar ca la mine lenea era cea care ma impiedica de multe ori sa fac ceva:)
RăspundețiȘtergeresi mi-am promis sa nu fac compromisuri;
inspiratie maxima:D si ne auzim.