Pastel?

Să trăim într-un tablou

Până viermii vor ajunge să devoreze rama,

Până se va umple de carii vopseaua,

Până când nu o să mai cunoaştem alte culori în afară de cele ale vreunui  colţ de baracă

Sau poate ale unui câine amuşinând resturile rămase din oasele puse la uscat.

Ale noastre sunt vămile după ce ne hotărâm că nu ne mai pasă

Ale noastre sunt sticlele şi roşiile cu care au aruncat în suprarealişti

Până când au înţeles că pe ei nu lumea asta îi interesa.

Alte tale sunt cu toatele, cheaguri, viscere, dar şi

Câte o durere lombară

Atâta timp cât îmi promiţi că vom locui într-un tablou atunci când,

Atunci când natura moartă nu o să ne dea de ales

Decât un peisaj cu dansuri macabre.

Până la urmă de ce să ne supărăm pe pictor?

El doar îşi face meseria aşa cum ştie şi crede de cuviinţă:

Târâş, sărind într-un picior de hazul nostru

Sau mai cerând vreo amânare de la sentinţă.

Tabloul ăsta o se mi se repeadă într-o zi la gât

Şi de la el mi se va trage moartea.

Şi visarea.

Furia mea nu poate întrece fatidica

Furtună dintr-un pahar cu apă.

E prea mult zgomot

Pentru nimic..